* Întâi insolvenţa, apoi preluarea "Companiei Energetice a Huilei" pentru 150 milioane de euro
Planul Guvernului de res-tructurare a producţiei noastre de energie presupune integrarea "Companiei Naţionale a Huilei" (CNH) în "Hidroenergetica", alături de "Hidroelectrica" şi centralele termoelectrice de la Paroşeni şi Deva. La finalul planului, CNH ar scăpa de datorii către stat în valoare de circa un miliard de euro.
Surse guvernamentale susţin că planul pentru salvarea huilei de aces-te datorii este insolvenţa. Dar, procesul presupune o operaţiune juridică destul de complicată. Potrivit aceloraşi surse, înainte de solicitarea intrării în insolvenţă, CNH îşi va fi plătit toate datoriile către furnizori. După intrarea în insolvenţă, "Hidroenergetica" va cumpăra activele CHN cu circa 150 milioane de euro, mai afirmă sursele noastre. Astfel, minele funcţionale şi personalul actual vor intra în viitorul campion energetic, iar bugetul de stat se mai alege cu ceva de pe urma huilei, cel mai mare datornic al său. Actuala societate CNH va intra în faliment, dar ca o carcasă.
"Hidroenergetica" nu ar fi putut prelua, altfel, CNH, decât fără aceste datorii, care nu mai pot fi şterse pentru că o astfel de măsură nu este permisă de către Comisia Europeană.
Constantin Jujan, directorul general al companiei miniere, susţine, însă, că nu este nimic hotărât: "Minis-terul Economiei şi Guvernul nu au decis modalitatea de integrare a CNH în < Hidroenergetica >. Oricum, situaţia va trebui clarificată în lunile următoare pentru că CNH trebuie să se integreze în < Hidroenergetica > până la finele anului".
Totuşi statul, prin Ministerul Economiei, se grăbeşte să clarifice situaţia CNH. Potrivit unei hotărâri AGA publicate în Monitorul Oficial, reprezentanţii ministerului atrag atenţia că situaţia economico-financiară a companiei (datorii mari pe termen scurt) a