Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNVM a amânat cu o zi decizia în cazul Staicu

Publicat in Bursa, joi 17 iunie 2010 ·

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anunţat că va comunica abia astăzi decizia privind implicaţiile, pentru piaţa de capital autohtonă, ale condamnării lui Dinel Staicu la patru ani de închisoare.

Surse din piaţă au spus pentru ziarul BURSA că reprezentanţii CNVM au dorit să facă publică aceas-tă decizie încă de ieri seară, însă au amânat momentul pentru că unii comisari sunt plecaţi în vacanţă şi nu au putut semna individual decizia.

Aceleaşi surse ne-au spus că decizia instanţei a pus în oarecare dificultate comisarii pentru că CNVM poate să se pronunţe doar asupra faptelor care au implicaţii pentru piaţa de capital: "În legea pieţei de capital, nu sunt sancţionate decât elementele care au legătură cu piaţa de capital".

"Cert este că sentinţa instanţei îl privează pe Dinel Staicu de exercitarea anumitor drepturi din spaţiul public, dar nimeni nu îi poate interzice să efectueze o anumită activitate comercială. SIF Oltenia este o societate privată, CNVM nu poate să intervină şi să interzică activitatea comercială a unor persoane de acolo în baza unei sentinţe care se referă la alt spaţiu decât cel al pieţei de capital", au spus sursele citate.

Dinel Staicu a fost trimis în judecată în noiembrie 2006, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, alături de el fiind inculpat şi fostul preşedinte al BIR. Ca urmare a trimiterii în judecată, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a solicitat CA al SIF Oltenia să convoace AGA, iar acţionarii să decidă dacă îl menţin pe Staicu în funcţiile de conducere. Acţionarii SIF Oltenia au hotărât, în august 2008, ca Staicu să rămână la conducerea societăţii până când instanţa de judecată va emite o hotărâre definitivă.

* Staicu condamnat la patru ani de închisoare

Dinel Staicu, preşedintele societăţii de investiţii "Oltenia" (SIF5) a fost condamnat, marţi, la patru ani de închisoare pe

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 52 minute
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°