Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Dosarul Duda“ încintă spiritele în UVT. Mărul discordiei este tariful regal al principelui

Publicat in Adevarul, joi 17 iunie 2010 ·

Fostul şef al catedrei de Teologie, Viorel Cherciu, a fost reintegrat pe post, dar nu i se dă de lucru. Conducerea Universităţii de Vest (UVT) este dispusă să plătească conferinţe scumpe, în timp ce răfuielile pentru salarii nu se rezolvă.Tot mai mulţi profesori universitari au început revolta.

Pe timp de criză, la Universitatea de Vest din Timişoara se aruncă cu banii pe geam. După ce Adevărul de seară Timişoara a dezvăluit, în exclusivitate, că principele Radu Duda a fost remunerat pentru a susţine o conferinţă la universitate, tot mai multe cadre didactice au început să arate cu degetul spre conducerea instituţiei. Rectorul UVT, Ioan Talpoş, rămâne, însă, indiferent la nemulţumirile acestora, şi declară cu mândrie că la unitatea pe care o conduce nu este în criză.

Profesorul de teologie Viorel Cherciu a fost concediat abuziv, însă instanţa l-a repus în funcţie cu două luni în urmă. Însăşi conducerea universităţii a emis o hotărâre, ulterior celei comunicate de instanţă, prin care Cherciu era reintegrat pe post, însă când a venit vorba de plătit salariul a uitat.

Probleme în Universitate

Cherciu spune că, în momentul în care s-a întors la lucru, a primit banii pentru lunile în care a fost concediat, dar că acum nu i s-a mai plătit salariul, iar de lucru nu i s-a dat deloc. „Eu am mers în fiecare zi la lucru. Am trimis adrese la rector, să-mi dea orele, să mă repună în funcţie cum a dispus instanţa, dar nu am primit nici un răspuns şi nici salariul. E bine că are să-i dea bani lui Duda. Aşa poate să-i aducă şi pe Charles sau Camilla şi să le dea mii de euro, în loc să plătească salariile la timp", a declarat Cherciu.

Rectorul spune că fostul preot nu poate preda, chiar dacă instanţa a stabilit altfel, fără binecuvântarea mitropolitului. „El vine la lucru şi nu face nimic, doar vegetează. Nu are binecuvântarea, aşa că nu poate p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleșii gălăţeni cer premierului Bolojan intervenţia statului pentru salvarea combinatului siderurgic din Galaţi. „Nu putem permite să ajungă o ruină industrială”

HotNews acum 21 minute
Europarlamentarul Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi parlamentarii gălăţeni au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care cer intervenţia statului pentru salvarea co

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 40 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 8 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Dan Șucu: Cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii sectorului public, nu taxarea suplimentară a contribuabililor şi a sectorului privat

Mediafax acum 11 minute
România are nevoie de măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, însă această echilibrare trebuie să se realizeze prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşteri de taxe, iar cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii se

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°