Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Portret/Sorin Baciu: „Respir arta ca pe un analgezic“

Publicat in Adevarul, joi 17 iunie 2010 ·

Tânărul artist a făcut prima expoziţie la 16 ani. De atunci uimeşte lumea cu pensonul, creionul sau aparatul de fotografiat.

Sorin Baciu s-a născut cu pasiunea pentru artă. „De mic mi s-a spus că am talent, iar eu am crezut“, spune cu umor artistul. Din clasa a V-a a urmat cursurile Liceului de Artă, actualul Colegiu Naţional „Ciprian Porumbescu“, la Secţia de Pictură, unde l-a avut ca profesor pe Ion Carp Fluerici.

A participat la Olimpiada naţională de Artă Plastică de la Craiova unde a obţinut premiul II pentru pictură şi premiul special de la Uniunea Artiştilor Plastici (1999). „Este cea mai mare distincţie pe care o poate obţine un olimpic“, susţine Sorin.

În liceu a vrut la un moment dat să se lase de pictură deoarece şi-a dat seama că nu e o meserie din care va putea trăi, însă nu a putut să renunţe. „A fost un moment în liceu când am strâns culorile, şevaletul, dorind să mă îndrept către altceva. După o lună nu mai eram eu fără pictură. Trăiesc pentru artă, o sufăr şi o respir ca pe un analgezic“, explică artistul.

Acesta a fost poate şi motivul pentru care a dat la Universitatea de Artă şi Design Cluj, Secţia Pictură de şevalet. I-a uimit pe profesori prin coloristică şi armoniile cromatice. Tânărul susţine că îi place să facă mereu ceva nou şi nu are intenţia să găsească o formulă artistică.

Tot ceea ce-l înconjoară îl inspiră, iar între el şi materialele de lucru există o strânsă comunicare. „În facultate, în faţa pânzei, m-am blocat. Atunci am ieşit afară, mi-am băgat mâinile în pământ şi întorcându-mă am început să desenez cu degetele pline de pământ“, spune Sorin.

A expus la 16 ani alături de mentorul său

Facultatea a terminat-o cu Magna Cum Laude. „La licenţă profesorii, dar şi Marcus Lupertz s-au apropiat de lucrările mele să vadă parcă dacă sunt adevărate“, povesteşte artistul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°