Concurenţa pentru bursele de studii în străinătate oferite masteranzilor şi doctoranzilor de Fundaţia “Dinu Patriciu” prin programul Orizonturi Deschise este acerbă.
Astfel pentru viitorul an universitar, sunt 7,2 candidaţi pe bursă faţă de doar 4,8 anul trecut. În competiţie au fost selectaţi 525 de tineri care concurează pentru cele 73 de burse destinate noilor candaţi. Pentru anul de studiu 2010-2011 vor fi acordate 104 burse în valoare individuală de 15.000 de dolari, dintre care 73 de burse sunt alocate noilor candidaţi, iar 31 de burse sunt destinate bursierilor care fac parte din program încă de anul trecut şi care îşi continuă studiile.
Acceptaţi la primele universităţi din lume
Dintre ei, 56 sunt acceptaţi la universităţi aflate în top 10 la nivel mondial, precum Harvard, Cambridge, Yale, Oxford, University College London, Imperial College London sau Massachusetts Institute of Technology.Alţi tineri români au aplicat pentru programe de MBA la primele trei cele mai prestigioase şcoli de business europene: HEC Paris, London Business School sau INSEAD.
Bursierii programului Orizonturi Deschise îşi asumă obligaţia să se întoarcă în ţară după finalizarea studiilor şi să rămână aici o perioadă egală cu durata programului de studii urmat.“Dorinţa noastră este să construim o elită a tinerilor inteligenţi, pasionaţi şi bine pregăţiţi care vor transforma Romania în viitorul apropiat”, a declarat directorul general al Fundaţiei „Dinu Patriciu“, Tincuţa Baltag.