Constantin Noica spunea că lansajul filozofic poate porni de la absolut orice lucru de pe lumea asta. Cu alte cuvinte, în ochii filozofiei nu există lucru banal. Aşadar, mă simt încurajat să vă împărtăşesc ceea ce am aflat despre scobitori. Obiecte simple, prea simple pentru a ne solicita atenţia, scobitorile au o poveste a lor care spune ceva (poate puţin, dar semnificativ) despre noi toţi. Putem cunoaşte mai bine lumea din jurul nostru şi, în final, pe noi înşine din istoria lucrurilor mărunte care ne înconjoară. Americanii au dezvoltat o adevărată tradiţie a acestui fel de a redescoperi lumea plecînd de la detaliile aparent insignifiante. Orice obiect banal asupra căruia nu avem deloc obiceiul de a zăbovi în reflecţie, precum suportul pentru pahare din automobile, pasta de dinţi, agrafa de păr, elasticul, acul de siguranţă, guma de mestecat, nasturele sau fermoarul are o istorie care, uneori, e la fel de pasionantă şi de elocventă precum este istoria unui imperiu. Astfel, privind atent mărunţişuri de soiul acesta, putem descoperi un efort de inventivitate demn de o mare creaţie artistică, împrejurări anecdotice care dau de ruşine pe cei mai buni scenarişti de film, calcul briliant de marketing, inspiraţie divină, persistenţă şi, nu în ultimul rînd, acea doză de mister care face ca, în cele din urmă, unele obiecte să însoţească omul pentru lungi perioade de timp, iar altele, nu.
Scobitorile sînt cu noi de multe veacuri. De cînd rămîne mîncare între măsele. Craniile neandertalienilor arată că dinţii erau frecvent curăţaţi cu o unealtă în genul scobitorii. În Antichitate, din Mesopotamia pînă la Roma, scobitorile deveniseră mici obiecte preţioase – erau confecţionate din aur şi chiar bătute în pietre. Sigur că oricine vroia să folosească o scobitoare, lua o bucăţică de lemn, o cioplea cît putea de bine şi o folosea. În Evul Mediu, cei mai recunoscuţi produc