Chirurgia estetică nu este singura soluţie pentru a scăpa de riduri, oricât de fine ar fi acestea. Din fericire, doamnele şi domnişoarele au la îndemână alternative simple şi eficiente pentru a preveni apariţia lor.
Se spune că ridurile de expresie sunt foarte frumoase, pentru că demonstrează că persoana pe al cărui chip apar îşi trăieşte viaţa din plin. Oricât de mult ne-ar plăcea această idee, ridurile rămân riduri şi, cu siguranţă, sunt unii dintre cei mai aprigi duşmani ai oricărei femei, fiind martori ai trecerii timpului. Produsele cosmetice antirid şi antiîmbătrânire vă pot ajuta să preveniţi apariţia şi a celor mai fine riduri, la fel şi chirurgia estetică. Însă, mai există câteva modalităţi uşoare de a combate ridurile, metode a căror eficacitate v-ar putea surprinde.
Încercaţi yoga pentru faţă
Yoga nu este benefică numai pentru trup şi suflet, ci şi pentru ten. O disciplină nou-înfiinţată, yoga pentru faţă, foloseşte aceleaşi principii ca şi yoga tradiţională - mişcări atent studiate şi controlul respiraţiei - pentru a spori flexibilitatea şi supleţea tenului. Potrivit experţilor în această nouă terapie, yoga pentru faţă are aceleaşi efecte ca un minilifting facial şi, datorită faptului că îmbunătăţeşte controlul asupra muşchilor feţei, acest gen de yoga previne în mod eficient apariţia ridurilor, făcând ca acestea să fie mai puţin numeroase şi mai puţin profunde. Ca şi la yoga „clasică“, mişcările şi poziţiile au fost concepute special pentru zonele cu probleme ale feţei. Pentru a elimina ridurile fine din jurul gurii, este nevoie să suflaţi întâi aerul în sus, apoi în jos, în timp ce vă ridicaţi pleoapele şi sprâncenele, pentru a atenua ridurile fine din zona ochilor.
Evitaţi să beţi cu paiul
Deşi ar putea părea un lucru aparent neimportant, felul în care beţi lichidele - fie că este vorba de apă, su