In mod normal Traian Basescu nu ar trebui sa aiba alt obiectiv in acest moment decat modul in care va ramane mentionat in istorie.
Va fi oare el pastrat in amintirea colectiva ca salvatorul unei tari in pragul colapsului sau, dimpotriva, va fi mentionat drept cel care, din diverse si multiple motive, a afundat si mai rau in faliment o natiune care si asa nu a fost niciodata departe de buza prapastiei?
Istoria poporului roman este un lung sir de umilinte, o continua zbatere in crize repetate de toate felurile si in toate gradele, o eterna lupta cu nevoile si durerea - ca si cum am avea incrustat in codul nostru genetic "calitatea" de a fi chinuiti si napastuiti. Invatati cu foamea, cu nevoile niciodata implinite, cu criza politica, economica, culturala si sociala eterna, cu mania persecutiei, romanii s-au obisnuit cu raul, cu greul si cu durerea.
Niciodata mandri de vreo realizare proprie fara ajutorul cuiva sau din inertia unor evenimente pornite mereu de altii, niciodata invatati cu ideea victoriei sau a implinirii, ne gasim aruncati intr-o noua si totusi veche durere - criza economica ce pare ca inca nici nu a inceput cu adevarat.
Fara sa ne mai pierdem in detalii si in nuantari ale unei evidente greu de negat pentru orice locuitor al acestei tari, este greu sa negi ca primul girant moral, si nu numai, al actualului Guvern este insusi presedintele. Mai ales pentru faptul ca a insistat sa il numeasca in functia de premier pe cel care tocmai fusese demis in Parlament. In ciuda acestei premiere, Basescu a preferat sa isi inceapa cel de-al doilea mandat cu acelasi prim-ministru.
Dupa ce s-a vazut ca insasi cel de-al doilea mandat de presedinte a fost castigat datorita unor minciuni spuse cu abilitate, dupa ce mai multi membri ai Guvernului au recunoscut ca ne-au pacalit in campanie, asumandu-si insa rolul si r