Toate statele din Uniunea Europeană (UE) vor publica până cel târziu în a doua jumătate a lunii iulie rezultate ale testelor de stres făcute pe bănci. Măsura îşi propune să consolideze încrederea investitorilor, a declarat, joi, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, la finalul summitului liderilor UE. Şefii de state şi de guverne ai statelor membre au decis să taxeze băncile astfel încât să se garanteze "o partajare corectă a greutăţilor induse de criza financiară". Despre concluziile summit-ului, corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan. (audio)
Toate statele din Uniunea Europeană (UE) vor publica până cel târziu în a doua jumătate a lunii iulie rezultate ale testelor de stres făcute pe bănci.
Măsura îşi propune să consolideze încrederea investitorilor, a declarat, joi, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, la finalul summitului liderilor UE.
Şefii de state şi de guverne ai statelor membre au decis să taxeze băncile, au declarat surse diplomatice apropiate discuţiilor, citate de AFP. Deocamdată, nu se ştie însă în ce mod vor fi aplicate aceste taxe asupra instituţiilor bancare.
În declaratia finală a Consiliului European, se arată că "statele membre trebuie să introducă un sistem de taxare a instituţiilor financiare care să garanteze o partajare corectă a greutăţilor induse de criza financiară".
Ţările europene vor promova şi ideea unei taxe mondiale asupra tranzacţiilor financiare la summitul G20, care va avea loc săptămâna următoare în Canada.
Pe agenda summitului de la Bruxelles, care pune capăt neoficial preşedinţiei spaniole, s-au aflat o serie de chestiuni economice, transmite corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan. (audio). Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan.
Toate statele din Uniunea Europeană (UE) vor publica până cel târziu în a doua jumătate a lunii iulie rezultate ale testelor d