Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine nu-şi achită facturile pentru apa potabilă

Publicat in Adevarul, joi 17 iunie 2010 ·

Primăria Buzoieşti şi societatea Apă Argeş sunt printre marii datornici la Apă Canal 2000 SA. Societatea Apă Canal 2000 SA are de recuperat sume importante de la consumatorii din Argeş care nu-şi plătesc facturile la timp. 30 de consumatori din judeţ au restanţe de peste un an, printre aceştia înscriindu-se şi instituţii publice.

Majoritatea consumatorilor care au acumula datorii nu au trecut de termenul de 45 de zile, după care societatea furnizoare de apă potabilă acţionează în instanţă pe rău-platnici.

30 de datornici cu datorii mai vechi de un an

În argeş există 30 de consumatori, persoane fizice sau juridice, ori instituţii ale statului, care au datorii mai vechi de un an la societatea furnizoare de apă potabilă. Agenţiii consumatori privaţi cu datorii de peste un an sunt doar şase, instituţiile publice doar două şi cu sume foarte mici, cei mai mulţi cu datorii vechi sunt agenţii economici de stat şi consumatorii casnici. „Unii dintre consumatorii casnici nu stau în România şi oameni vin şi plătesc o dată pe an, cu penalităţi cu tot. Deja îi ştim pe aceştia.”, spune directorul Gelu Mujea, director Apă canal 2000 SA. În ceea ce-i priveşte pe agenţii economici de stat, există o serie de probeleme la achitarea datoriilor. Un mare datornic este chiar societatea Apă Argeş-Abonament (ţine de Consiliului Judeţean Argeş) care trebuie să achite suma de 66,463 de lei de mai bine de şase luni. „Din câte am înţeles, Consilul Judeţean le-a dat banii şi încă nu au achitat datoria. Voi mai avea o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean, după care, dacă nu achită, le tai apa”, spune Gelu Mujea. Datoriile mai vechi de un au pentru apa rece au ajuns, în total, la aproape şase miliarde şi jumătate de lei vechi.

Primăria Buzoieşti va rămâne fără apă

Cea mai datoare primărie din argeş pentru serviciile de apă potabilă este cea din Buzoieş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 21 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 48 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 31 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 23 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 27 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°