Prietenii şi iubitorii de vers îl consideră un Coşbuc al Dâmboviţei.
Versificator al iubirii, al trăirilor sublime, al destinului, al dragostei de casă, de neam, de rădăcini ale fiinţei, Iancu Vale a intrat în lumea rimei şi ritmului poetic încă din fragedă copilărie. Ne-a spus că s-a născut cu acest har. „Nu îmi era greu să pun versuri pe paginile de hârtie. Simţeam cuvintele cum îmi ţâşnesc din suflet, cum se brodează simplu şi cald pe ogorul hârtiei”, îşi aminteşte Iancu Vale. Creaţiile sale erau citite la şcoală, la serbările pioniereşti şi cercurile literare. Vale era mândru când poeziile sale erau expuse la Gazeta de Pereta a şcolii. Debutul într-o revistă de specialitate a venit mai târziu, în 1982, în publicaţia „Amfiteatru”. „Primii naşi în ale poeziei au fost Constanţa Buzea şi Grigore Arbore de la Pietroşiţa. Ei m-au impulsionat. Mi-au dat vânt în această miraculoasă lume a sensibilităţii. Am fost publicat apoi în mai toate revistele literare ale vremii. Contemporanul, România Literară, Ramuri, Astra. Am câştigat premii pentru creaţiile mele. Cele mai importante, şi ca valoare, dar mai ales din punct de vedere sentimental, au fost cele primite la Târgovişte”, spune Ion Iancu Vale. Momentul decembrie 1989 l-a prins cu cartea de poeme „Lupii la mare” în manuscris la Editura Eminescu. „Abia aşteptam să vadă lumina tiparului acest volum drag mie, mai ales că purta girul a doi mari scriitori: Cezar Ivănescu şi Mircea Horia Simionescu. Am reuşit să o public câţiva ani mai târziu. Apoi, au urmat alte două volume: „Înger sechestrat” şi „Soldat în războiul final”. Mai am în lucru două volume. Publicistica mea şi o carte de proză scurtă”, spune poetul.
Mulţi ani a fost şi ziarist
În 1993, Iancu Vale intră în presă. Lucrează la mai multe cotidiene şi săptămânale locale, unde se dovedeşte a fi un bun comentator politic, dar şi un straşnic ziarist de i