Avea doar 5 ani când tatăl său i-a descoperit talentul în desen. Se juca cu pânzele părintelui şi prima încercare a fost prima sa operă reuşită

Paul Morariu duce mai departe talentul artistic al familiei. Tatăl său e bun la picturi pe pânză, iar o mătuşă este profesoară de desen. De mic i-a plăcut să deseneze. „Tatăl meu picta mereu pe pânză cu vopsele de ulei, iar eu pe la grădiniţă fiind, mă jucam cu materialele lui. Nu ştiam bine ce înseamnă fiecare, dar eram atras de ele. Am pus mâna pe o pensulă, am luat o bucăţică de hârtie şi am încercat şi eu să fac ceva", povesteşte tânărul. Atunci, tatăl său l-a remarcat şi i-a dat de lucru. În scurt timp, băiatul a prins drag de artă şi astfel a lăsat joaca în favoarea desenului. Prima sa operă adevărată, spune el, a fost un coş cu fructe pe care la pictat în ulei, după care s-a orientat pe scenele religioase. A început să folosească apoi aquarela şi tempera.

Îi făcea desenele fratelui mai mare

Tânărul avea un talent înnăscut, desena mereu, de regulă natură statică. Îşi ajuta şi fratele, făcându-i toate desenele pentru şcoală. „I-am făcut o grămadă şi multe dintre ele au ajuns la expoziţie. Am făcut gimnaziu, amândoi, la Şcoala Generală nr. 6, iar când am intrat eu la şcoală, profesorii credeau că fratele meu îmi face desenele. Nu m-au crezut până ce nu am desenat ce au zis în faţa lor", spune, râzând, Paul. După acest exerciţiu, i-a fost confirmat încă o dată talentul şi i s-a propus să continue pe această ramură. Lucrările sale au putut fi văzute la numeroase expoziţii. Face şi portrete în creioane şi cărbune. Pe vremea liceul, era îndrăgostit de grafică. A avut o grămadă de expoziţii în aquaforte (un procedeu care implică realizarea unor gravuri pe tablă cu ac videa, acestea se bagă în acid azotic să se corodeze, apoi se ung cu cerneală topografică şi se prezează pe hârtie, imaginea se tran