Universitatea a transferat ieri trei apărători sârbi, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, împrumuturile italienilor Basso şi Bonatti nu vor mai fi prelungite.
Universitatea a adus ieri nu mai puţin depatru fundaşi, dintre care trei provin din Serbia. Pe lângă Daniel Munteanu (32de ani, ex-Unirea Urziceni), “U” a mai parafat înţelegeri cu ex-iugoslaviiDusan Brkovic, Boban Cenic (ambii fundaşi centrali) şi cu omul de bandă stângăZoran Belosevic. în aceste condiţii, există şanse foarte mari ca Matteo Bonattişi Josias Basso, cei doi apărători care au dus greul returului, să nu maicontinue la Cluj. Daniel Munteanu,în vârstă de 32 de ani, este o mai veche cunoştinţă a tehnicianului CristianDulca, cei doi colaborând la FC Vaslui, în urmă cu două sezoane. în cariera sa,Munteanu a mai trecut pe la Oţelul Galaţi, Farul Constanţa sau Khazar Lenkoran,ultima o echipă din prima divizie azeră. Dulca l-acaracterizat pe proaspătul transferat de “U” Cluj drept un jucător cuexperienţă care îi va fi de mare ajutor în sezonul ce urmează. “Am mai lucratîmpreună şi la FC Vaslui, e un jucător pe care-l cunosc bine. Are experienţanecesară pentru a ne ajuta în îndeplinirea obiectivului şi este un profesionistdesăvârşit”, a spus Dulca. Tehnicianul nu arenunţat la gândul de a-i avea şi în sezonul viitor pe fundaşii Basso şiBonatti, oameni de bază la “U” Cluj în 2010. “Normal că i-aş dori. Sunt doioameni care au pus osul la promovare, sunt doi fundaşi foarte buni şi aş vreasă continuăm împreună aici, la «U» Cluj. Acum să vedem ce se poate rezolva. Nudepinde doar de noi, ci şi de cluburile de care aparţin”, a declarat antrenorulechipei clujene. Basso aparţine degruparea din Serie B italiană, Reggina Calcio, iar italienii ar fi dispuşi săse despartă de el pentru o sumă ce se apropie de 500.000 de euro. Totuşi,oficialii Universităţii încearcă o prelungire a împrumutului sau achiziţionareaa