Curtea Constituţională şi-a desemnat preşedintele. Funcţia urmează să fie ocupată timp de trei ani de Augustin Zegrean. Judecătorul a fost ales cu cinci voturi "pentru" şi trei "împotrivă", un buletin fiind anulat, informează Curtea Constituţională, într-un comunicat. (Intră în ştire pentru a afla portretul lui Augustin Zegrean).
Curtea Constituţională şi-a desemnat preşedintele. Funcţia urmează să fie ocupată timp de trei ani de Augustin Zegrean.
Judecătorul a fost ales cu cinci voturi "pentru" şi trei "împotrivă", un buletin fiind anulat, informează Curtea Constituţională, într-un comunicat.
Augustin Zegrean, în vârstă de 56 de ani a fost desemnat membru al Curţii Constituţionale de către preşedintele Traian Băsescu, în 2007, pentru un mandat de nouă ani.
Zegrean a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în 1980. Între 1980 şi 1988 a fost consilier juridic, după care a fost avocat în Baroul Bistriţa - Năsăud, specializat în drept civil şi comercial.
Între 1990 şi 1992 a fost senator PD, vice-preşedinte al Comisiei Juridice a Senatului şi membru al Comisiei de redactare a Constituţiei.
În 2004 a fost ales deputat, membru în Comisia Juridică din Camera Deputaţilor. În 2007, a deţinut funcţia de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrii a României.
Legea Curţii Constituţionale prevede că instituţia poate avea un preşedinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de cinci zile de la înoirea Curţii.
Potrivit legii de organizare, Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor, din trei în trei ani.
Marţi, noii judecători ai Curţii, Iulia Motoc şi Ştefan Minea au depus jurământul la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu. Ambel