Sistemul de canalizare nu a putut face faţă la ploaia căzută în noaptea de miercuri spre joi şi un cartier întreg a fost inundat. Drumul naţional Galaţi – Tecuci - Iaşi a fost închis după ce un torent a făcut un crater uriaş în şosea, în dreptul combinatului siderurgic.
Locuitorii din centrul vechi al Galaţiului s-au trezit joi dimineaţă înconjuraţi de ape. Din cauza ploii căzute peste noapte, casele le erau inundate, mobila distrusă şi aparatele electrocasnice arse. Cartierul „Valea Oraşului" se transformase într-un lac uriaş, iar adâncimea apei depăşea, în unele locuri, un metru.
Sistemul de canalizare nu a putut face faţă cantităţii uriaşe de precipitaţii căzute în mai puţin de două ore şi a refulat. Dănica Munteanu, o locuitoare din zonă, a fost nevoită să-l lase pe Marian, băieţelul ei de 12 ani, în pat şi să iasă în stradă pentru a ghida echipajele de pompieri venite în ajutor.
„Am băgat în casa asta peste 200 de milioane. Totul s-a dus naibii în câteva minute. Frigider, televizor, tot. N-a mai rămas nimic", a spus femeia.
Reprezentaţii Primăriei spun că inundaţiile reprezintă o situaţie normală. „Când plouă torenţial, în Valea Oraşului sunt mereu probleme. De 100 de ani avem probleme de acest gen fiindcă sistemul de canalizare este foarte vechi şi nivelul lui este foarte jos", a declarat viceprimarul municipiului Galaţi, Mircea Răzvan Cristea.
Marian Munteanu a aşteptat în pat salvatorii de la ISU
În total, a fost afectate grav 29 de case, în care apa a ajuns şi la un metru adâncime, iar alte 50 de locuinţe au fost doar „atinse" de viitură. Pompierii au evacuat din locuinţe 25 de adulţi şi 11 copii. Valoarea pagubelor materiale a fost estimată de autorităţi la peste trei milioane de lei.
Ploaia torenţială a provocat daune mari şi pe drumul naţional care leagă Galaţi de Tecuci şi de I