Şase persoane au murit şi alte 15 au fost rănite grav pe şoselele timişene, în acest an, în urma unor accidente rutiere produse pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
Drumuri periculoase
Ca de obicei, după îngheţ şi topirea zăpezii, carosabilul a avut, şi în acest an, serios de suferit. În majoritatea şoselelor au apărut gropi care nu numai că le dau bătăi de cap şoferilor, dar chiar i-au împins pe unii în accidente rutiere mortale.
De la începutul acestui an, Poliţia Rutieră Timiş a înregistrat 14 accidente rutiere grave – soldate cu moartea a şase persoane, cu rănirea gravă a 15 oameni şi lezarea uşoară a altor 11 –, înregistrate ca urmare a vitezei neadaptate la condiţiile de drum. Dacă numărul accidentelor a rămas constant, iar numărul morţilor a scăzut cu trei, comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul răniţilor grav a crescut cu cinci, iar numărul răniţilor uşor, cu opt, faţă de 2009.
Odată cu sezonul cald, Poliţia Rutieră a trecut la verificarea stării carosabilului din oraş, dar şi pe drumurile naţionale şi judeţene din Timiş, având ca ţinte gropile din asfalt şi semnalizarea necorespunzătoare a lucrărilor de refacere a drumurilor. În urma acestor acţiuni, Poliţia Rutieră urmează să informeze administratorul drumurilor despre situaţia constatată şi, după caz, dacă nu se iau măsuri de remediere urgentă, să-l amendeze. De la începutul anului au fost aplicate zece sancţiuni pe această linie, dintre care două, Primăriei Timişoara şi S.C. Drumuri Municipale S.A., pentru gropile din asfalt de pe raza municipiului, iar trei, pentru nescoaterea utilajelor de deszăpezire la termen, dar au fost aplicate sancţiuni şi pentru lipsa indicatoarelor la lucrările de reabilitare drumuri de pe şoselele judeţene. “Primim deseori sesizări de la cetăţeni, privind starea drumurilor din oraş, noi le centraliz