Liderii europeni vor lua în discuţie sancţionarea statelor „contraveniente“. Iniţiativele nou-apărute şi situaţia Spaniei au deturnat agenda reuniunii, ce trebuia să stabilească strategia de relansare economică a UE.
Piesa de rezistenţă a sesiunii de azi va fi „ întărirea disciplinei bugetare " în spaţiul UE. Potrivit presei internaţionale, temerile legate de situaţia economică a Spaniei au determinat recentrarea dezbaterii pe instituirea unui mecanism de supraveghere colectivă a proiectelor bugetare ale statelor membre.
Azi se aşteaptă ca liderii UE să confirme intrarea în vigoare a acestei monitorizări încă din primul semestru al lui 2011. Procedura urmăreşte să împiedice ţările ce obişnuiesc să manipuleze cifrele, precum Franţa şi Grecia, să mai încalce disciplina financiară, scrie „The Guardian".
Rămân în discuţie dotarea UE cu o „guvernare economică", cu preşedinte şi secretariat separat, ce ar trebui să coordoneze politicile naţionale ale celor 27, şi sancţiunea politică, propuneri avansate la începutul săptămânii de Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy.
Cei doi lideri europeni vor susţine azi necesitatea înfiinţării noului organism şi vor pleda pentru ca statele care depăşesc frecvent limita admisă a deficitului bugetar să fie sancţionate cu ridicarea dreptului de vot.
Dacă majoritatea ţărilor UE nu au formulat încă o poziţie asupra ultimei propuneri, ce ar presupune o modificarea a Tratatului de la Lisabona, „guvernarea economică" a stârnit critici acerbe chiar din partea şefului Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, secondat de premierul britanic, David Cameron.
Acesta din urmă, care participă la primul său summit european, şi Barroso au făcut, ieri, front comun împotriva instituirii „guvernării economice". Ambii oficiali, care s-au întâlnit ieri înainte de reuniune, au estimat că Uniunea Europeană nu are nevoie în aces