Un număr de 300 de elevi clujeni din familii defavorizate vor beneficia de o “vacanţă adevărată” cu ajutorul Fundaţiei Române pentru Comunitate, Copii şi Familie (FRCCF) Cluj.
Astfel, 110 copii care sunt înscrişi la Centrul Comunitar Every Child de pe strada Ilie Măcelaru vor avea parte, în această vară, de un cerc de arte şi dans, concursuri de cultură generală, dar şi de cursuri de bune maniere sau de educaţie pentru sănătate.
“La aceste activităţi din centrul comunitar se adaugă ieşiri la pădure şi în parc, dar şi pregătire pentru preşcolarii care nu au fost la grădiniţă”, a declarat Paula Beudean, director de programe al FRCCF. Copiii din centrele din Cluj vor vizita şi sediile Poliţiei, Jandarmeriei şi Consiliului Judeţean.
De asemenea, 120 de copii de la centrul comunitar FRCCF de pe strada Dumbrava Roşie vor avea parte de ieşiri în parc, iar cei 60 de copii de la centrul din Câmpia Turzii vor participa cursuri de artizanat, pictură, cercuri de teatru şi vizionări de filme, precum şi excursii în Cheile Turzii şi la Salina din Turda.