Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionii olimpici Iosif Sîrbu şi Nicolae Linca, originari din Alba, condamnaţi la uitare post-mortem

Publicat in Jurnalul, joi 17 iunie 2010 ·

Memoria primului român campion olimpic, Iosif Sîrbu, medaliat cu aur la tir în 1952, şi a singurului campion olimpic român la box, Nicolae Linca, în 1956 la Melbourne, nu este marcată în niciun fel, printr-o placă memorială sau un bust, în judeţul în care s-au născut, Alba.

Se spune că, după 1989, când Nicolae Linca a fost vizitat la Feisa de fiul învinsului său din finala olimpică la categoria semimijlocie din 1956, irlandezul Frederick Tiedt, acesta l-ar fi întrebat unde este amplasată statuia sa. Fiul irlandezului a rămas cel puţin uimit când i s-a răspuns că Linca, medaliat cu aur, nu a fost omagiat printr-un astfel de gest de către români, în condiţiile în care tatălui său, vicecampion olimpic, i s-a ridicat chiar o statuie în ţara natală. Pentru a corecta nepăsarea autorităţilor, conducerea filialei Alba a Academiei Olimpice Române (AOR) a promis că, în cooperare cu autorităţile locale, va iniţia realizarea câte unui bust în memoria celor două foste glorii ale sportului românesc. Directorul AOR Alba, Clement Negruţ, a declarat că va lua legătura cu Primăria din comuna Şibot, localitate în care s-a născut Iosif Sîrbu, ca un astfel de demers să se concretizeze până la 21 septembrie, când se vor împlini 85 de ani de la naşterea acestuia. Multiplu campion naţional şi balcanic, Sîrbu a fost primul român campion olimpic, câştigând medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Helsinki, din 1952, la tir. Cu toate că la scurt timp, acesta a fost diagnosticat cu o gravă afecţiune la ochiul drept, Sîrbu nu a renunţat la sportul său favorit. A mai participat la încă două olimpiade, la Melbourne, în 1956, şi la Roma, în 1960, unde a obţinut însă doar locul al V-lea, respectiv a ocupat poziţia 12.

Din motive necunoscute, Iosif Sîrbu s-a sinucis în 1964, fiind înmormântat la Braşov. Şi în Feisa, satul în care a trăit în ultimele decenii de viaţă Nico

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 35 minute
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 2 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

A doua zi de Crăciun- Soborul Maicii Domnului. Ce nu este bine să faci în acestă zi de sărbătoare

Botosani News acum o ora
În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 11 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 12 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°