Pagubele cauzate ieri de furtună în comuna clujeană Sic, unde 150 de gospodării au fost inundate, vor fi evaluate doar săptămâna viitoare, de membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit primarului din Sic, Ioan Sallai, ieri pârâul Sic a ieşit din matcă, iar apele revărsate au inundat 150 de gospodării şi zece case. A fost afectat drumuri comunale pe o lungime de un kilometru şi drumul judeţean 109 D, pe o lungime de un km.
Astfel de inundaţii au loc la fiecare furtună, spune secretarul Primăriei, Ana Agoston. "Şi anul trecut pe vremea asta a fost al fel, a fost o furtună. Râul iese din matcă atunci când sunt furtuni", a spus ea. Agoston a precizat că pagubele inundaţiilor au fost evaluate astăzi de o comisie din partea Primăriei.
Potrivit prefectului Florin Stamatian, evaluarea vine după informarea transmisă de
primarul Sallai. Evaluarea este programată pentru luni, când vor fi stabilite şi măsurile luate pentru limitarea pagubelor droduse de inundaţii.