E comic şi instructiv a urmări felul în care presa străină încearcă să înţeleagă şi să explice situaţia din România: în partea stângă a ringului, un partid liberal (adică de dreapta, precizare care nu e inutilă) ce s-a aliat cu socialiştii pentru a răsturna un guvern tot de dreapta, care caută să aplice nişte măsuri fără de care, cum o ştiu toţi politicienii, indiferent de culoare, ţara va da faliment şi va fi degradată de către agenţii la nivelul de „junk". Lângă ei, tot în stânga, socialiştii care, vreme de un deceniu, au condus printr-un amestec de ultraliberalism haotic şi clientelism banditesc. Sub socialişti s-au făcut „privatizările" şi au apărut mogulii şi marile averi, într-o împerechere incestuoasă a structurilor vechiului regim cu serviciile de informaţii şi elita economică şi politică. Aceştia sunt cei care plâng astăzi de mila învăţătorilor şi a pensionarilor.

În partea dreaptă a ringului, nişte partide, desigur, de dreapta, PDL şi partidul-teflon UDMR, care taie un sfert din salariile funcţionarilor publici, printre care şi pe ale celor din învăţământ, cărora acum doi ani Băsescu le promisese dublarea salariilor. O coaliţie fără altă ideologie decât aceea a supravieţuirii şi a menţinerii la putere, chiar prin aranjamente groteşti şi în mod vizibil nefuncţionale.

Este evident că în contextul românesc stânga şi dreapta nu mai înseamnă nimic - altfel, ce-ar cauta liberalii de partea socialiştilor, cu riscul de a-şi confuziona şi mai tare alegătorii? De ce protestează liberalii împotriva reducerii anunţate a numărului de birocraţi publici, când „degresarea" administraţiei statului este un element fundamental al strategiei liberale de guvernare de pretutindeni?

Aici ar fi instructivă o comparaţie cu Grecia. În aparenţă, situaţia acolo ar părea inversă: în Grecia, socialiştii aflaţi la putere au descoperit dezastrul lăsat în urmă de dreapta lu