- Cultural - nr. 573 / 17 Iunie, 2010 Eminescu a adaugat, la 15 iunie, inca un an nemuririi sale. Dincolo de mode si modele poetice, de intemperiile unei istorii adesea delirante, Eminescu a ramas pentru noi un reper spiritual si moral de maxima statornicie. Regasirea si valorificarea resurselor de expresivitate ale limbii romane fac din Eminescu un poet de exceptionala prestanta estetica si etica. Versul eminescian are capacitatea, cum ar spune Constantin Noica, de a ne revela pe noi noua insine, de a ne indica traseul initiatic al caii spre propria noastra esenta spirituala. Pe de alta parte, se stie ca din acest vers vibrant si adanc s-a dezvoltat, cu nuantarile si discontinuitatile ei, intreaga poezie romaneasca moderna. Mutatiile poeziei romanesti din secolul XX sunt de neconceput fara aportul - de substanta, viziune si stil - al poeziei eminesciene. De altfel, timbrul liric eminescian strabate intreaga istorie a poeziei romane moderne, el fiind asumat, in diverse modalitati si configurari, de poeti apartinand celor mai diverse formule sau orientari. Poemele lui Eminescu marturisesc efortul tragic al autorului de a-si duce gandul poetic pana la limitele sale ultime, efortul sau titanian de a asuma conditia umana in dramatismul sau sfasietor, chiar daca versul sau are o structura formala de o clasica limpezime, in care tragicul se stravede parca in palimpsest, iar emotia dobandeste solemnitate si gravitate impersonala. Nu intamplator, Ioana Em. Petrescu si-a numit cartea sa fundamentala despre universul operei eminesciene Mihai Eminescu _ poet tragic. Cu fiecare an care trece, Eminescu este, paradoxal, mai aproape de noi, mai aproape de fiinta noastra launtrica adanca si de limba pe care a slujit-o. "Pururi tinar", poetul strabate eternitatea pana la noi, cei din alt timp, daruindu-ne inca o data, in acorduri lirice nepieritoare, vraja versului sau limpede si tr