Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL, păcălit la Teo Show

Publicat in Romania Libera, joi 17 iunie 2010 ·

PDL nu poate încă deosebi veştile bune de cele proaste, de aceea se bucură că moţiunea nu a dărâmat Guvernul şi nu observă că opoziţia înaintează încet, dar sigur în propriile ape teritoriale. Parlamentarii democrat-liberali evadează, se lasă cumpăraţi sau îşi fac pârtii mai sigure în partidele care au şanse să câştige următoarele alegeri.

PDL alunecă pe toboganul crizei economice, mai repede decât calculase Traian Băsescu şi înainte ca oamenii preşedintelui să facă schimbările necesare în partid. La moţiunea de cenzură de marţi, PDL a descoperit că nu mai are majoritatea de partea sa, dar nu a înţeles că poate pierde partida înainte de vreme, că opoziţia e hotărâtă să-l distrugă pe Traian Băsescu şi să nimicească toate icrele depuse de el în partid.

PDL derapează pentru că nu aduce în Guvern specialişti care să poată vorbi despre viitorul previzibil în termeni rezonabili. Pentru că nu a încercat niciodată să plătească un economist de prestigiu, care să aibă nu doar ştiinţă de carte, ci şi viziune şi experienţă pentru a face un plan plauzibil de ieşire din criză, eventual un laureat al Nobelului, cum au făcut chinezii. Pentru că nu-şi coordonează cu anticipaţie paşii economici cu cei politici.

PDL intră în derivă pentru că nu ştie să-şi folosească oamenii cu potenţial, pentru că se bazează prea mult pe baroni şi pentru că a dat pe mâna clientelei majoritatea posturilor administrative.

PDL îşi va muta în curând centrul de greutate în afara partidului, dacă nu va schimba repede consistenţa intelectuală a Guvernului şi direcţia în care se deplasează România. Sensul migraţiei s-a schimbat deja, din moment ce tot mai mulţi parlamentari aleg calea opoziţiei. Echilibrul incert din Parlament se modifică repede, mai ales că destui dintre parlamentarii PDL sunt oameni slabi, fără principii şi uşor de manipulat, cum s-a dovedit şi Teo Trandafir.

Ve

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 5 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Patronul unui club celebru din București, reținut pentru trafic de droguri. Ce au găsit anchetatorii la locuința sa

HotNews acum 13 ore
Andrei Şoşa, patronul clubului „Expirat” din Bucureşti, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut marţi de procurorii DIICOT pentru trafic intern şi internaţional de droguri, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Bărbatul este acuzat că, în luna

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 11 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 11 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 5 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Prime de zeci de milioane de lei, acordate ilegal angajaților de la Transelectrica. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

HotNews acum 10 ore
Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii au fost

Călin Georgescu anunță că a primit o amendă de 200.000 de lei de la Autoritatea Electorală Permanentă

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu susține că a plătit jumătate din amenda de 200.000 (50.000 de euro) primită în luna aprilie de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), precizând că a contestat-o în instanță. El nu spune motivele

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

17°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

19°
mie.

18°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°