Nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile, ortacii protestează şi faţă de declaraţiile finanţatorului suedez al minei, care spune că vrea să-i transforme pe ei în acţionari.
Minerii de la Băiţa care s-au blocat în subteran, luni seară, au petrecut a doua noapte la 200 de metri adâncime, protestând faţă de faptul că nu şi-au primit salariile din februarie şi faţă de scrisoarea pe care au primit-o de la finanţatorul suedez, care i-ar anunţa că vrea să îi facă acţionari. Potrivit liderului sindical al ortacilor, Alexandru Iştoc, cei aproximativ 50 de mineri au trecut fără incidente peste cea de-a doua noapte petrecută în subteran. "N-avem probleme de sănătate, dar am primit lovitura finală", a declarat Iştoc, referindu-se la faptul că unicul finanţator al firmei Mineral Mining, care administrează mina de la Băiţa, suedezul Per Goran Carlsson, le-a trimis o scrisoare. "Ne spune că vrea să ne facă pe toţi acţionarii minei, să preluăm noi toată firma. Dar Mineral Mining are datorii de aproape un milion de euro la stat, la furnizor, nouă!", a spus Iştoc.
Totodată, liderul sindical a precizat şi condiţia pe care finanţatorul o pune minerilor, dacă devin acţionari, şi anume timp de un an pot vinde societatea doar cu acordul său şi oferindu-i şi lui o parte din banii obţinuţi prin vânzare. "Îşi bate joc de noi cu scrisoarea asta. E clar că nu ne va mai da salariile niciodată. Ne face pe noi proprietari de mină, când noi n-avem bani de pâine", a mai spus Iştoc. Minerii erau ieri decişi să mai rămână în subteran, însă nu au hotărât cât timp. Exploatarea de molibden de la Băiţa a fost concesionată, după revoluţie, de Mineral Mining, societate cu capital integral suedez.
Proteste în serie
În februarie, aproximativ 80 de mineri de la Băiţa s-au blocat în subteran timp de două zile, în semn de protest faţă de neplata salariilor pe lunile ianuarie şi februari