Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, joi 17 iunie 2010 ·

Basorelief miraculos

Mii de credincioşi din Argentina s-a înghesuit să viziteze o biserică din satul Yerba Buena, provincia Tucuman, după ce au aflat că din chipul lui Iisus Hristos, aflat într-un basorelief, ar curge sânge. După cum informează Krone.at, de la aflarea veştii, basorelieful reprezentând „Cina cea de taină“ a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru miile de credincişi, dornici să vadă cu ochii lor minunea. Preotul Jorge Gandur a mărturisit că lichidul roşu provine de la o rană aflată pe partea stângă a frunţii lui Iisus şi care a fost provocată de unul dintre spini. Această pată a fost remarcată prima dată de doi bărbaţi, care l-au anunţat imediat pe preot. Acesta a prelevat o mostră din substanţă pentru a fi analizată într-un laborator. „Dacă este ceva creat de Dumnezeu, va avea continuitate. Dacă este o făcătură umană, va dispărea. Ca preot, nu vreau să creez iluzii. Ceva s-a întâmplat aici, probabil, ne vom lămuri în timp despre ce este vorba“, a spus Gandur.

Robert Pattinson, succes cu antidepresive

Actorul Robert Pattinson, devenit celebru mai ales seriei „Twilight“, a recunoscut că îşi datorează succesul pastilelor antidepresive. Starul a mărturisit că nu ar fi reuşit să ia audiţia pentru a-i da viaţă vampirului Edward Cullen dacă nu ar fi luat înainte o pastilă de Valium. „Ştiam că va fi o audiţie mai lungă, pentru că făceam un test pentru ecran şi avea loc la casa regizorului. Cu 20 de minute înainte de a pleca, am intrat brusc în panică“, a povestit vedeta. Din acest motiv, el a cerut un Valium de la un coleg.

„A fost, probabil, una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. Îmi amintesc că mă gândeam la asta când eram în taxi în drum spre acolo. Îmi ziceam: «Vreau să am o reţetă pentru aceste pastile»“, a mai spus actorul.

Kylie Minogue se visează actriţă

Cântăreaţa australiană Kyl

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 14 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 45 minute
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 40 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°