Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un şantier ca un puzzle: 1.500 de oameni şi sute de companii fac la Brazi prima centrală nouă pe gaze din ultimii 20 de ani

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 18 iunie 2010 ·

La Brazi, lucrările de construcţie ale centralei pe gaze de 860 MW pe care o realizează Petrom au trecut deja de jumătate, 1.500 de oameni şi sute de companii din toată lumea ridicând prima unitate de acest tip din ultimii 20 de ani din România. Şantierul este ca un puzzle, spune viitorul şef al centralei, care va fi mai mare decât un reactor de la Cernavodă.

Petrom, cea mai mare companie locală, a început construcţia centralei în care va investi 500 de milioane de euro la jumătatea anului trecut, intrarea pe piaţa energiei fiind una dintre cele mai importante mişcări strategice pe care producătorul de petrol şi gaze le-a făcut după privatizarea din 2004.

La aproape un an de la demararea construcţiilor, Petrom spune că deja a trecut de punctul greu al lucrărilor, urmând ca în prima lună a anului viitor "să dea primul foc" aşa cum zic specialiştii, adică să înceapă testele astfel încât în toamna lui 2011 centrala să livreze primii MWh în sistem.

"Şantierul acesta este ca un puzzle. Fiecare piesă are un număr şi se potriveşte dacă este montată acolo unde trebuie. La vârful lucrărilor au fost cam 700 de oameni pe şantier, majoritatea fiind români. Până acum au lucrat aproximativ 1.500 de oameni în diferitele faze ale proiectului. De exemplu, hala în care vor fi instalate turbinele a fost realizată la Braşov, montajul cazanului a fost realizat de către Energomontaj", spune viitorul director al centralei, Dan Popescu, care lucrează de peste 20 de ani în sectorul energiei. Fiecăruia din cei 1.500 de oameni i s-a făcut la intrarea pe şantier o oră şi jumătate de instructaj, iar pentru încălcări consecutive a unor reguli se pleacă acasă.

"Instructajul privind normele de siguranţă pe şantier durează în mod obişnuit circa o oră şi jumătate. De obicei, pentru orice încălcare a acestor norme se primesc patru avertizări până la eliminarea de pe şan

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 14 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 21 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum 2 ore
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 53 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°