De citit
Alexandru Dobrescu) ne întâmpină la numărul 5, din mai a. c., cu o înfăţişare grafică elegantă şi cu un sumar din care cronicarul a reţinut semnăturile lui Alexandru Zub, D. R. Popescu, George Bă-lăiţă, Constantin Ţoiu, Nichita Danilov, Aurel Sasu. Tot aici putem citi un interviu acordat Luciei Negoiţă de unul dintre cei mai importanţi poeţi de azi, Adrian Popescu, care îşi dezvăluie legăturile spirituale cu Italia, dar şi cu Clujul în care s-a format şi trăieşte. Un capitol special îl reprezintă, desigur, momentul „Echinox": „Gloria Echinoxului a ţinut trei decenii, 1968-98, adică până a nu fi demolat din interior, apoi destructurat, devalorizat ironic, prima dată într-un dicţionar coordonat de Horea Poenar, altfel un critic inteligent, iar la patru decenii, 2008, săpat la partea de bază, a primei echipe, într-un număr de revistă aniversar, jovial, băşcălios. Dicţionarul e derutant, cuprinzând nume de universitari merituoşi, dar nespecifice revistei, nume supralicitate orgolios, iar oamenii de anvergură europeană ca Papahagi sunt expediaţi în portrete sumare." - observă Adrian Popescu.
Rahan în benzi desenate
Sunt unul dintre acei copii care au crescut cu revista PIF, de acolo am învăţat franceza într-o primă etapă, iar eroii benzilor desenate, Doc. Justice, Fan-fan la Tulipe, Robinsonii Terei, Taranis etc. mi-au fost prieteni până târziu. Nu înţelegeam nimic din tiermondismul strecurat printre picături în revistă, nici ideologia de stânga convertită într-un umanitarism sans frontières care colora o parte dintre personajele mele dragi. Rahan, fiul lui Craô, era unul dintre ei, de aceea apariţia în limba română a benzilor desenate cu Rahan mi-a trezit o puternică nostalgie. Ciudat, ceea ce mi-a lipsit în primul rând a fost limba franceză, apoi un soi de miros, un miros al paginilor, nu pot să-l descriu,
