Cântăreţul Phil Collins a fost distins cu prestigiosul premiu Johnny Mercer, în cadrul galei Songwriters Hall of Fame, care îi premiază pe cei mai prolifici compozitori. Sursa: Reuters
Collins, care a vândut peste 100 de milioane de discuri, atât în perioada Genesis, cât şi în cariera solo, consideră că reuşita sa ca şi compozitor al unei melodii populare este "o pură întâmplare".
"Pentru un compozitor, acest premiu este o onoare extraordinară. Am fost foarte surprins când am aflat că voi fi premiat", a spus Collins, care astfel arată că îşi doreşte recunoaşterea în calitate de interpret şi mai puţin în cea de compozitor. Organizatorii evenimentului spun că, atunci când l-au invitat pe artist la gala Songwriters Hall of Fame, acesta a presupus că prezenţa sa este dorită pentru a prezenta evenimentul, nicidecum pentru a fi premiat.
"Este unul dintre lucrurile pentru care nu am crezut vreodată că aş putea fi suficient de califiat şi încă am dubii în acest sens", a declarat Collins de pe covorul roşu.
Este al doilea premiu ca importanţă din cariera artistului de 59 de ani care, în martie, a primit propriul loc în Rock and Roll Hall of Fame.
Printre premianţii acestui an se mai află Leonard Cohen, Jackie DeShannon, David Foster, şi formaţia R&B "Earth Wind and Fire". Cântăreaţa Taylor Swift a fost distinsă cu premiul “Hal David”.