Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ameninţă proiectele pe vânt sistemul energetic?

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 18 iunie 2010 ·

Explozia de proiecte eoliene aşteptate să intre în funcţiune în anii următori ridică mai multe semne de întrebare în ceea ce priveşte siguranţa sistemului energetic naţional, împărţindu-i pe specialiştii din piaţă în două tabere: unii cred că funcţionarea unor unităţi precum reactoarele de la Cernavodă sau a termocentralelor ar putea fi ameninţată, în timp ce alţii spun că până la o anumită limită în ceea ce priveşte capacitatea instalată în eolian, aceste proiecte nu vor ridica probleme.

"Multă energie verde înseamnă probleme pentru sistem. Dacă în perioada de noapte, când nu se consumă foarte multă energie, bate vântul puternic, ce facem? Oprim centralele, a doua zi le repornim pentru ca mai încolo să le oprim din nou? Sunt costuri foarte mari legate de aceste operaţiuni", a spus Mihai David, directorul general al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România.

Potrivit Legii 220/2008, care stabileşte sistemul de promovare a energiilor regenerabile, indiferent de consumul naţional de energie dintr-un moment, energia produsă din surse regenerabile va fi prima încărcată în sistem, ceea ce ar putea duce la oprirea unor unităţi convenţionale în momentul în care nu există un consum de energie corespunzător.

"Reactoarele de la Cernavodă or să stea pe butuci pentru că vin investitorii din eoliene, iar energia lor are prioritate. Trebuie să se facă ceva cu această lege pentru că energia nucleară trebuie să fie protejată. Nu poţi să porneşti şi să opreşti reactoarele ori de câte ori bate vântul mai tare", spune Viorel Şerban, inginer în cadrul CITON, sucursală a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare specializată în proiectarea şi ingineria pentru obiective nucleare.

Mai mult, specialiştii spun că în actualul text al Legii 220/2008, investitorii în proiectele eoliene au numai facilităţi, dar nicio obligaţie în ceea ce priveşte me

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 55 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°