La 80 de ani, bătuţi pe muchie şi nicovală, nea Gheorghe Florea din satul Ciorani este unul dintre ultimii păstrători ai secretelor fierăriei.
Nu a trecut o zi pe la şcoală, dar asta nu l-a împiedicat niciodată să fie un profesionist foarte căutat sau un expert în bolile cailor. Este conştient de faptul că este unul dintre ultimii reprezentanţi ai unei meserii pe cale de dispariţie, însă nici băiatul său şi nici numeroşii ucenici pe care i-a avut de-a lungul timpului nu s-au ţinut de ciocan şi nicovală, dezgustaţi de munca cu animalele sau doborâţi de efortul de a scoate scântei din fier. "Este o meserie bănoasă, nervoasă şi jegoasă. Dacă pui prea mult suflet, nu e bine, că ţi-e milă de cal, dacă nu pui deloc, mai bine faci altceva", rezumă nea Gheorghe una dintre cele mai bărbăteşti îndeletniciri de la Facerea Lumii.
A pus mâna pe ciocan, prima dată, la 12 ani, ducând mai departe, fără să cârtească, meseria tatălui şi bunicului său. Printre cărbunii încinşi, cuţitoaie, caia, ciocane, baroase şi multe alte instrumente, amintind de camerele Inchiziţiei, nea Gheorghe, un copil pe atunci, a făcut ucenicia fierului şi a focului. A învăţat să le îmblânzească şi, mai apoi, să le supună. "Ţipam când mă frigeam, dar tata râdea de mine. Nici nu mai ştiu câte cicatrici am, dar nu mă fac ele pe mine", spune şugubăţ nea Gheorghe.
Medic pentru cai
Forţa şi talentul de a îmblânzi caii l-au pus în câteva posturi la care nu s-ar fi gândit: responsabil ani de zile cu grajdurile Hipodromului din Ploieşti şi fierar la Arta Decorativă şi CAP-ul din Ciorani. "Eu le-am zis că nu am carte, dar au zis că nu-i interesează. Că le place ce fac şi că sunt muncitor. Îmi pare rău că nu mai e nimic la Hipodrom, tare mult îmi plăcea să îngrijesc bidivii de acolo şi să-i urmăresc apoi cum câştigă cursele de trap", îşi aminteşte fierarul de locurile pe unde a lucrat. Mai ştie s
