Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul Istoric, la Curtea de Arbitraj

Publicat in Jurnalul, vineri 18 iunie 2010 ·

Bucureştenii vor avea unde să-şi parcheze maşinile, cel puţin aşa reiese din proiectele pe care Primăria Capitalei le are în plan. Nu este vorba despre ziua de mâine, dar într-un an şi jumătate, poate doi, lipsa locurilor de parcare ar putea fi rezolvată, cel puţin în centrul Capitalei. Mai exact, locurile alese în urma unor studii de specialitate sunt: pe Strada Edgar Quinet, Piaţa Charles de Gaulle, Walter Mărăcineanu, Piaţa Presei Libere, Piaţa Alba-Iulia, Piaţa Dorobanţi, Piaţa Revoluţiei - Ateneul Român, Esplanada Gara Băneasa.

În total, este vorba despre aproximativ 7.000 de locuri de parcare. "Întârzierile au fost determinate de necesitatea întocmirii în conformitate cu prevederile legale a documentaţiei urbanistice şi cadastrale", ne-a declarat Bogdan Hreapcă, şeful Direcţiei de Investiţii din cadrul municipalităţii. În acest moment a fost încheiat un contract pentru parcarea de la Universitate, care are o capacitate de 380 de locuri. "Compania care a câştigat şi a semnat contractul este Interparking Spania, aceasta are ca şi obligaţie contractuală proiectarea, construcţia şi operarea parcării. Tot în această săptămână sunt în validare alte parcări subterane, cea de la Charles de Gaulle şi de la Edgar Quinet. Termenul de execuţie este de 16 luni", ne-a mai spus Bogdan Hreapcă.

În ceea ce priveşte situaţia Centrului Istoric, un proiect care a început prost şi nu se ştie când se va termina, lucrurile au rămas la fel de încâlcite. Contractul dintre firma spaniolă SEDESA şi Primăria Capitalei a fost reziliat, au urmat procese, contestaţii, nemulţumiri. În prezent, lucrările sunt sistate, dar conservate, fiind în curs de atribuire şi contractul de consultanţă. În privinţa litigiului juridic cu societatea SEDESA, municipalitatea a demarat procedurile necesare înaintării acţiunii specifice la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum o ora
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

O cisternă cu GPL s-a lovit de una din porțile de gabarit ale Pasajului Unirii. Daniel Băluță vorbește despre „o faptă similară unui atentat terorist”

Adevarul acum o ora
Un incident periculos a avut loc vineri noaptea la Pasajul Unirii din București, pe sensul dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Universitate, unde o cisternă încărcată cu GPL s-a izbit de poarta de gabarit, după ce șoferul a ignorat reglementă

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Prognoza meteo pentru perioada 17 martie – 14 aprilie 2025

Libertatea acum 23 minute
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următioarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 17 martie 2025 - 14 aprilie 2025.

Prima reacție a celor de la L'Equipe, după Lyon - FCSB 4-0

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Jurnaliștii francezi de la L'Equipe au reacționat imediat după ce favoriții lor au câștigat și al doilea meci în fața campioanei României, . - RMC Sport - Le Figaro

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

SUA: Un judecător dispune reangajarea a mii de bugetari concediați de Administrația Trump

HotNews acum 11 ore
Un judecător din statul american California a emis joi o hotărâre prin care obligă șase agenții federale să reangajeze mii de funcționari recent concediați în cadrul măsurilor noului președinte Donald Trump de restructurare a aparatului bugetar, tra

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 13 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°