S-au spus multe despre această carte: un roman magnific şi monstruos; un roman deranjant; un roman de iubire, de doliu imposibil şi de culpabilitate. Nu mai continuu. Se numeşte "Dezmierdare de catifea" *, a apărut la Editura Trei, în colecţia Fiction collection şi este semnat de Eric Fottorino. Autorul a fost la Bucureşti, în noiembrie 2008, la lansarea precedentei sale traduceri în română, la aceeaşi editură - "Sărutări de cinema". Este un ziarist si scriitor francez, foarte cunoscut în ambele ipostaze - a fost reporter la cotidianul "Le Monde", apoi redactor şef, apoi director al publicaţiei şi în cele din urmă director al grupului "La Vie-Le Monde"; a publicat foarte multe romane, bine primite, multe dintre ele premiate. Cel de faţă, apărut în 2004, a fost recompensat cu Premiul Francois Mauriac al Academiei franceze. Criticii vorbesc despre el adeseori ca despre un fel de urmaş al lui Georges Simenon.

Eroul romanului, Felix Maresco, de vreo patruzeci şi ceva de ani, este agent de asigurări, bine văzut, ajuns chiar şef în meseria sa. Un incendiu în care dispare o tânără mamă cu fiul ei de trei ani (au reuşit să fugă cu câteva clipe mai devreme şi au dispărut pur şi simplu) şi mai ales ancheta în care el se angajează îi amintesc de sfârşitul tragic al propriului său fiu, Colin, tot de trei ani, mort într-un accident de maşină. Cartea e rememorarea vieţii cu Colin. Mama îl abandonase tatălui la naştere, dar a revenit după trei ani şi a pretins să-l împartă cu tatăl, fiecare petrecând cu copilul câteva zile la rând. Felix, care nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, nu i-a ştiut nici măcar numele, îşi aminteşte cum, în perioada în care a avut singur copilul în grijă, a fost nevoit să-i fie şi tată, şi mamă. Nebun după copilul său, n-a ştiut cum să reziste cererii copilului de a-şi vedea mama ("Je veux maman!") şi a recurs la deghizări, la început fă