Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, vine mâine la Cluj, în cadrul unei vizite de trei zile pe care acesta o întreprinde în România.
Semjen participă mâine la şedinţa Consiliului Consultativ Maghiar din Ardeal, la Universitatea Sapientia din piaţa Matei Corvin. La aceeaşi întâlnire participă şi rectorul universităţii, David Laszo şi decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Arte a universităţii, Tonk Marton. Totodată la întâlnire participă şi vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, şi preşedintele UDMR, Marko Bela. Şedinţa Consiliului are loc la ora 13 iar o oră mai târziu vicepremierul Semjen susţine o conferinţă de presă.
Semjen se află de astăzi într-o vizită oficială de trei zile în ţară, la invitaţia
omologului său Marko Bela. El are programate astăzi întâlniri cu vicepremierul Marko Bela, preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, dar şi cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.
Semjen are programate pentru următoarele două zile vizite în Covasna, Cluj şi Alba.