Criza economică a resuscitat o întrebare mai veche: „Cine guvernează, de fapt, astăzi în lume?" Poporul, politicienii, bancherii, grupurile de afaceri, Mafia? Dar atenţia se concentrează în jurul a doi actori; politicienii şi bancherii. După ce în septembrie-octombrie 2008 statele au sărit în ajutorul băncilor, salvându-le de faliment, în 2010, prin intermediul agenţiilor de cotaţii financiare, urmate îndeaproape de speculatori, a venit răspunsul de mulţumire: un atac virulent a fost îndreptat împotriva statelor care se îndatoraseră ca să salveze sistemul financiar. Fundamentaliştii pieţei, mai discreţi în ultimii doi ani, au revenit cu vigoare, susţinând cruciada împotriva deficitelor şi datoriilor statelor. O întrebare însă persistă: ce este, în ultimă instanţă, „economia"- un instrument pentru asigurarea bunăstării generale, o armă în mâna unei „elite" financiare sau un scop în sine?

Mai sunt guvernele, responsabile formal în faţa parlamentelor, cum am văzut-o şi la recenta moţiune de cenzură, sau a cetăţenilor, cum credem că se întâmplă la alegeri - la originea deciziilor şi politicilor pe care le implementează? Căci libertatea lor de acţiune pare să fie condiţionată de interesele lumii financiare. Dacă după primele momente ale crizei statele, ca şi cetăţenii lor, se aflau în căutarea legitimităţii pierdute, iar raportul dintre politică şi economie (a se citi dintre bancheri şi politicieni) părea să se schimbe, acum statele sunt, nici mai mult, nici mai puţin ameninţate cu falimentul.

Contextualizată la România, dilema din titluL acestui articol s-ar putea traduce astfel: cine se află la originea deciziilor care au pus ţara în faţa unei alegeri imposibile, Traian Băsescu sau Mugur Isărescu? De unde a apărut nevoia urgentă de a aplica în România politici de austeritate fără precedent şi fără echivalent în UE, câtă vreme nici deficitul, nici datoria