Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bonificații aberante: 13.000 lei într-o lună pentru noua şefă de la Psihiatrie

Publicat in Adevarul, vineri 18 iunie 2010 ·

Salariile comitetului director de la spital, dar şi cele ale unor medici şefi de secţie sfidează criza. Violeta Vasile, numită de o lună, are un salariu de trei ori mai mare decât cel al primarului şi cu aproape 4.000 de lei mai mult decât şefa de la Medicină Legală.

Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon" are de mai bine de o lună un nou director, pe Violeta Vasile. Noul manager este economist şi a lucrat la unul dintre compartimentele din SC „Electrica" SA, declarând la venirea pe noua funcţie că a obţinut în 2009 de la societatea la care a lucrat un venit brut de 34.117 lei.

O familie întreagă la Finanţele din Brăila. Vezi aici averile de care dispune un neam instalat în instituţia care reprezintă Statul

Şocant este salariul pe care noul manager îl are. Potrivit tabelului cu salariile nete pe luna aprilie 2010, Violeta Vasile primeşte 13.305 lei. Cu alte cuvinte are de trei ori mai mult decât primarul şi cu aproape 4.000 de lei mai mult decât medicul primar de la Medicină Legală.

Analiză: 20 de elevi romi primesc burse sociale și de merit

Contactată telefonic, Violeta Vasile a declarat: „Acest salariu este calculat conform legii, conţine salariu de merit şi al 13-lea salariu, vorbim de două salarii în plus. Se vor afişa datele şi pentru luna mai curând".

Un brăilean s-a ales cu dosar penal dupa ce a întreținut relații sexuale cu o minoră

La sfârşitul tabelului cu salariile apare fraza: „Menţionăm că veniturile nete ale lunii aprilie 2010 sunt influenţate de acordarea premiului corespunzător anului 2009".

Aberant: 10.000 de lei, salariu de medic legist plătit mai bine decât ministrul Sănătăţii şi decât şeful statului

Activitatea, sub lupă

Şi cum Spitalul de Psihiatrie va fi preluat de Primăria Brăila, primarul spune că va urmări atent activitatea noului director, dar şi salariul.

„Este un salar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 45 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 12 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°