Titlul romanului Curcubeul gravitaţiei se referă la arcul de fum pe care îl lasă în urmă rachetele şi totodată - în viziune parodică, neagră - la semnul pe care i-l trimite Dumnezeu lui Noe cînd îi promite că nu va mai distruge niciodată omenirea. Tyrone Slothrop, protagonistul, este militar în Londra anului 1944, în timpul războiului, şi are o problemă bizară: de cîte ori se simte excitat, explodează o bombă. Superiorii săi din cadrul armatei îl ţin sub observaţie, încercînd să stabilească motivul. Dar dincolo de problema personală a protagonistului, aflăm curînd că fiecare eveniment din intriga infinit de complicată a romanului, oricît de izolat ar părea, este conectat la o reţea de dimensiuni colosale - ţelul suprem fiind acela de a arunca lumea în aer cu o ultimă rachetă devastatoare. Nu există un singur fir narativ, o singură poveste, ci o proliferare de personaje şi evenimente care torturează şi fascinează cititorul cu sugestii şi referinţe - istorice, culturale - sau chiar cu cele mai îndrăzneţe bancuri, punîndu-ne la încercare puterea de înţelegere. Iar Pynchon nu pare să-şi dorească să rezolvăm misterele şi să ne liniştim. Curcubeul gravitaţiei induce doar o stare de luciditate acută şi deformată.

O halucinaţie care durează.

THOMAS PYNCHON (n. 1937, la New York) este unul dintre cei mai importanţi scriitori americani contemporani şi, alături de John Barth, Kurt Vonnegut şi Donald Barthelme, se numără printre întemeietorii postmodernismului literar. Este considerat o legendă vie a culturii americane, în parte şi din pricina misterului cu care a ştiut să-şi înconjoare existenţa. Din opera lui Thomas Pynchon, la Polirom au mai fost traduse: Strigarea lotului 49 (2006) şi V. (2006).

Prada din noaptea asta, al cărei nume va fi Vladimir (sau Ilia, Serghei, Nikolai, în funcţie de toanele doctorului), se strecoară grijulie înspre