Un Dosar al „Dilemei vechi" din 10 - 16 iunie, coordonat de Simona Sora, se intitulează Mai puneţi mâna pe-o carte. Câteva opinii interesante merită un comentariu. Îmi cer iertare colegilor mei români dacă opiniile la care mă voi referi nu sunt ale lor.
Le-am cules din articolul, altminteri foarte convingător, al lui Al. Călinescu. Oscar Wilde e de părere că cititul nu se învaţă şi că tot ce poţi să le spui oamenilor este ce să nu citească. Iată un mod de a gândi paradoxal şi fals. Premisa lui este că cititul e un dar din naştere. La fel de greşit este sfatul pe care Virginia Woolf îl consideră drept singurul valabil, şi anume că cititorul trebuie lăsat în boii lui, să-şi urmeze adică instinctele proprii şi să-şi formuleze propriile concluzii. Şi această opinie revine la ideea că cititul este o facultate înnăscută a omului. Mai aproape de adevăr este Hector Bianciotti care socoteşte că un cititor se formează în bibliotecă. Nu însă şi când adaugă că „un cititor se formează singur".
Am să anticipez asupra propriei mele păreri, afirmând din capul locului două lucruri: spre deosebire de scriitor, care se naşte, cititorul se face; iar lectura se învaţă.
Ca scriitor, te naşti la fel cum te naşti blond, după spusele lui Bianciotti. Cititorul este, el, rodul bibliotecii. Aşa că n-are cum să se formeze singur. Obişnuiam să le spun studenţilor mei că îmi pot da seama doar privindu-i dacă au copilărit în case cu biblioteci sau fără. Nu era o glumă. Trăitul între cărţi lasă urme vizibile cu ochiul liber. Deprinderea de a citi se poate constata de la tenul mai palid. Bronzul e cel mai clar indiciu de refuz al lecturii. Cititul se deprinde la umbra cărţilor în floare.
Partea proastă cu educarea gustului pentru citit este că nu are cine să-l facă exact la vârsta la care este necesară intervenţia unui educator. În concepţ
