Bursa a închis pe plus, pentru a şaptea şedinţă consecutiv, cea mai mare apreciere din piaţă fiind consemnată şi de această dată de societăţile financiare, grupate sub BET-FI, care au urcat cu aproape 4,1% faţă de referinţă, închizând puţin sub pragul de 23.000 de puncte. Indicele BET a avansat cu 2,3%, în timp ce indicele energetic BET-NG a urcat cu aproape 2%, la nivelul de 733 de puncte. Valoarea tranzacţiilor din şedinţa de ieri s-a ridicat la aproape 7 milioane de euro, pe un volum de tranzacţionare de peste 43,8 milioane de acţiuni.
"În lipsa unor ştiri negative şi pe fondul trendului extern uşor crescător, bursa locală pare să se înscrie într-o perioadă favorabilă. Preţurile sunt scăzute, ceea ce înseamnă potenţial de creştere pe termen lung. De altfel, cred că piaţa va intra într-o perioadă favorabilă, pe trend ascendent pentru următoarele 6-9 luni", a declarat Răzvan Paşol, directorul general al societăţii de intermediere Intercapital Invest.
Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au consemnat cel mai mare rulaj din piaţă, de peste 6,5 mil. lei, şi o creştere de 3,8% peste cotaţia de miercuri, urcând astfel la preţul de 1,34 lei/unitate. Cea mai mare apreciere la categoria societăţilor financiare a fost consemnată însă de titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1), care au urcat cu 7,5% peste referinţă.
Titlurile bancare BRD şi Banca Transilvania (TLV) au redus din volatiliate în şedinţa de ieri, înregistrând creşteri de 0,9% şi respectiv 1,9% peste cotaţia de miercuri.
Şi titlurile Bursei (BVB) au redus din ritmul de apreciere, titlurile operatorului bursier avansând ieri cu doar 0,8% faţă de referinţă.
"Pentru faptul că piaţa pare să se fi înscris într-o perioadă favorabilă, nu trebuie să se înţeleagă că s-a dat drumul la creşteri şi nu mai există nicio problemă. În continuare sunt riscuri în piaţă, şi nu există semnale de reducere a volatilită