Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVALON. Inventarea Evului Mediu

Publicat in Observator Cultural, vineri 18 iunie 2010 ·

Sînt tot mai multe semne că disciplina numită istoria istoriografiei nu mai interesează aproape pe nimeni, la noi. Şi este păcat, fiind, poate, una dintre modalităţile cele mai potrivite să îi înveţe pe istorici ce este meseria lor, cum se citeşte istoria, cum se poate scrie şi, desigur, cum s-a scris pînă acum. Ea este o bună introducere în abc-ul studierii trecutului, un excelent îndreptar în materie de critică a muncii istoricului, şi, nu în ultimul rînd, un prilej de delectare prin contactul cu o ideaţie, cu acumulări şi developări demne de interes. Lumea de pe la noi – nici măcar cea a specialiştilor în vizitarea timpurilor dinainte – nu distinge însă întotdeauna apropierile şi distanţele dintre istoria istoriografiei, critica istoriografcă şi teoria istoriei, deşi este vorba despre vecinătăţi şi, eventual, întrepătrunderi, nu de suprapuneri, de identitate. Şi totuşi, distanţa între a filozofa în marginea practicii istoricului, a o critica şi a-i trece în revistă avatarurile, izbîndele şi scăderile este confortabilă. Asemenea gînduri îmi stîrneşte nu numai relativa tăcere păstrată asupra unei opere meritorii cum este cea a regretatului Dumitru Velciu – autor de monografii dedicate lui Grigore Ureche, Miron Costin, Radu Popescu, Ion Neculce ş.a. –, ci şi relativa lipsă de interes faţă de un cîmp extrem de ofertant pentru cercetare. Una dintre dovezile ce pot fi invocate în această privinţă este cartea lui Norman F. Cantor, Inventing the Middle Ages. The Lives, Works and Ideas of the Greatest Medievalists of the Twentieth Century (New York, William Morrow and Company, Inc., 1991, 478 p.). Dincolo de ocean, autorul ei demonstrează importanţa pe care laboratorul istoricului o are în lansarea, relansarea şi mereu reluata remodelare a trecutului. Altfel spus, iluzia că lucrurile pot fi spuse „aşa cum au fost“ cu privire la Evul Mediu se dovedeşte, la analiză,

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 47 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 49 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°