Mii de romani din intreaga tara asteapta cu sufletul la gura un transplant de organe. Sunt bolnavi care zac pe patul de spital, care se roaga pentru o ultima sansa la viata, un rinichi, un ficat sau un cord nou. Sunt pacienti pe care i-a ales nenorocirea, dar inainte de toate sunt mame, tati, copii, frati sau surori.
Si lista celor ce asteapta se schimba zilnic. Pentru unii, viata s-a scurs prea repede, fara a avea timpul necesar sa-i fie salvata sanatatea. Si poate din acelasi judet sau oras, sau poate din alt colt de tara, o alta viata se scurge treptat, a unui posibil salvator ce ar putea dona rinichi, ficat sau inima. A intrat in moarte cerebrala. Dar va fi ingropat, desi ar fi putut salva o viata, pentru ca organele sale mai traiesc cateva ore. Si este greu pentru medici sa le vorbeasca parintilor, fratilor despre donarea de organe, atunci cand cea mai crunta durere din lume i-a cuprins fiinta. Moartea cuiva drag. Si chiar daca e in moarte cerebrala, fiecare apartinator isi spune speranta ca in viitor persoana draga se va trezi. Pentru ca medicul spune ca e moarte biologica, creierul nu mai functioneaza, dar inima mai bate. Si atunci mai exista speranta.
Moartea cerebrala este moarte definitiva si irevocabila
“Moartea cerebrala este de fapt moartea trunchiului cerebral. In acel moment, pacientul poate fi declarat decedat. Moartea cerebrala este sinonima cu moartea definitiva si irevocabila. Din starea de moarte cerebrala nu si-a revenit nimeni, iar diagnosticul este unul echivoc. Se bazeaza pe niste semne clinice, confirmate de examinarile paraclinice. Aici nu exista speranta decat pentru cel care ar putea beneficia de pe urma organelor. Nu a existat nicaieri pe mapamond un diagnostic de moarte cerebrala confirmat, care sa fi dus la supravietuirea pacientului”, a declarat prof. dr. Sanda Copotoiu, sefa Clinicii ATI a Spitalului Clinic Judete