Pasiunea pentru pescuit a Veronicăi Ispas a fost provocată, în primă fază, de gelozie. Soţul ei era un pescar înrăit şi mergea de multe ori pe baltă, iar ea rămânea acasă cu cei doi copii. Aşa că o dată a mers cu el.

„M-au intrigat plecările astea dese de acasă. Aşa că, la un sfârşit de săptămână, prin vara lui1988, am plecat împreună cu el şi cu un alt prieten la pescuit. Voiam să văd ce pot face atâta vreme cu beţele întinse pe marginea bălţii”, povesteşte Vera.

Şi, se pare, a fost dragoste la prima vedere. Sau mai bine zis la primul peşte prins, pentru că de atunci Vera a devenit o împătimită, cu acte-n regulă, a pescuitului. Acele înfipte în degete şi firul încâlcit n-au descurajat-o. Voia să demonstreze că se poate descurca mai bine decât prietenii şi colegii ei, într-un sport dedicat aproape în exclusivitate bărbaţilor.

Cea mai bună din lotul României

La scurt timp, Vera a început să participe la competiţii locale şi judeţene de pescuit staţionar, iar din 1989 a devenit membru în conducerea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Cărţile, revistele de specialitate şi puţinele emisiuni cu teme „pescăreşti” îi ocupau ore bune din ziua Veronicăi Ispas, care dorea să fie prima la concursurile la care participa.

Locuind în Zalău, i-a fost greu însă să ajungă în echipa naţională feminină de pescuit staţionar, astfel că prima participare la o competiţie internaţională a bifat-o de abia în 2008, la Campionatul Mondial de Pescuit din Ungaria. La concursul din ţara vecină s-a dovedit a fi cea mai bună din lotul României, iar pe echipe cele şase pescăriţe au obţinut locul cinci, rezultat cu care bărbaţii nu se pot lăuda nici până astăzi. De fapt, din 2008, Vera este responsabilă cu pescuitul feminin, la nivel naţional.

Soţul e sprijinul ei

Chiar dacă recunoaşte că-i face plăcere să învingă în confruntă