Madeleine Thien este o scriitoare canadiană, născută la Vancouver. Romanul său, Certitudine (apărut la Humanitas Fiction, în traducerea realizată de Carmen Ciora şi Domnica Drumea), a cîştigat mai multe distincţii literare, printre care Premiul Festivalului „Zile şi Nopţi de Literatură“, ediţia 2010. Eşti canadiană, născută în Vancouver, dar şi malaeziană, cu tatăl născut la Sandakan, în estul Malaeziei. A devenit cumva acest oraş, unul dintre acele locuri care te bîntuie? Te-a urmărit gîndul de a vedea oraşul în care te-ai născut? Da, cu siguranţă, cu atît mai mult cu cît era locul pe care-l cunoşteau toţi cei din familia mea, fratele şi sora mea s-au născut acolo, părinţii mei au locuit acolo cîţiva ani, înainte de a veni în Canada, aşa că am fost mereu urmărită de el, părea a fi ceva foarte îndepărtat şi diferit şi mi l-am imaginat de nenumărate ori. În plus, pentru familia mea era locul în care ei avuseseră o viaţă mai uşoară decît în Canada, unde nu aveau familia pe care să se poată baza. Pentru mine a fost locul pe care-l vizitam de multe ori în imaginaţie, sperînd să şi ajung acolo cîndva. Şi cînd ai ajuns acolo prima oară? În 1999. Iar de atunci încerc să mă întorc, măcar o dată la doi ani. Ai simţit vreodată, în vreme ce scriai romanul, că scrisul îţi era precondiţionat de acest exotic pămînt natal, poate făcîndu-şi simţită prezenţa în romanul tău fără chiar ca tu să fii conştientă de asta? E o întrebare foarte interesantă. Da, cred că da. În roman e mereu prezentă ideea asta, de nostalgie după un loc unde ai vrea să te întorci – o ţară pe care ai lăsat-o în urmă şi unde nu te poţi întoarce. Atunci cînd tata a venit în Canada, a trebuit să renunţe la paşaportul malaezian. Se putea întoarce acolo, doar ca vizitator însă. E vorba despre ceea ce laşi în urmă: limba, lucrurile familiare, mîncarea… de fapt tot ceea ce e relevant pentru tine. Aşa că da, to