Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a făcut publică problema achiziţiilor publice, care, în opinia sa, reprezintă o piedică în derularea anumitor programe. „Din cauza unei legislaţii care trebuia modificată mai demult, anumite programe sunt ţinute pe loc”, a afirmat ieri, Borbely. De asemenea, ministrul a spus ca
săptămana viitoare va fi organizată o şedintă în care va propune modificarea legii achiziţilor publice, punand accent pe reducerea unor termene, cei care sunt contestatari profesionişti să plătească din garanţie, în cazul în care contestaţia nu se confirmă, preţurile de dumping să fie mai clar precizate pentru ca, comisiile de licitaţie să scoată aceste firme neserioase şi nu în ultimul rând, Consiliul de Contestaţie să reprezinte o primă decizie juridică în semnarea contractului după decizia Consiliul Naţional pentru Contestaţie.
Potrivit Ministrului Mediului, anul acesta, se doreşte semnarea a 44 de proiecte, în valoare de 1,9 miliarde de lei. Pentru judeţul Mureş se doreşte implementarea a două proiecte. Primul, care deja a fost aprobat, reprezintă programul de sistem integrat al deşeurilor, în valoare de 45 milioane euro şi va fi semnat pe 25 iunie, la Târgu-Mureş. Al doilea proiect este cel pentru apă, în valoare de aproximativ 140 milioane de euro.
Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a făcut publică problema achiziţiilor publice, care, în opinia sa, reprezintă o piedică în derularea anumitor programe. „Din cauza unei legislaţii care trebuia modificată mai demult, anumite programe sunt ţinute pe loc”, a afirmat ieri, Borbely. De asemenea, ministrul a spus ca
săptămana viitoare va fi organizată o şedintă în care va propune modificarea legii achiziţilor publice, punand accent pe reducerea unor termene, cei care sunt contestatari profesionişti să plătească din garanţie, în cazul în care contestaţia nu se confirmă, preţurile de d