Răzvan Lucescu vrea să ducă din nou naţionala României la Piatra Neamţ şi a inspectat stadionul Ceahlăul, în vederea organizării partidei cu Albania, prima din preliminariile Euro 2012, programată pe 3 septembrie.
„Vrem să venim la Piatra Neamţ şi o vom face. Avem foarte mare nevoie de suportul spectatorilor. Vom juca la Piatra Neamţ primul meci dintr-o nouă campanie de calificare. Un meci de trei puncte, pe care trebuie neapărat să-l câştigăm. Cu siguranţă ne vom putea întoarce şi pentru meciuri mult mai tari. Nu sunt foarte multe stadioane în ţară, pe care naţionala de fotbal să poată juca. La această oră, echipa României poate susţine meciurile oficiale de pe terenul propriu doar pe patru stadioane în ţară: Ghencea, la Timişoara, Cluj şi aici, la Piatra Neamţ", a spus Răzvan Lucescu.
Lucescu jr: „Nu va fi uşor să câştigăm puncte"
Selecţionerul a ţinut să prefaţeze campania de calificare la Euro 2012, afirmând că lupta pentru puncte va fi una foarte aspră. „Înainte de toate, toţi antrenorii sunt preocupaţi să nu primească gol, pentru ca să nu piardă. Grupa noastră devine şi mai puternică, datorită acestui echilibru valoric. Nu trebuie să uităm că Bosnia se află pe o pantă ascendentă, că Albania a încurcat echipe precum Portugalia, Danemarca şi Suedia. Formaţia Belarusului vine şi ea tare din urmă. Pare să fie destul de bine închegată, având la timonă, de trei ani, un antrenor german. Meciurile vor fi tari, dar nu doar pentru noi, cât şi pentru Bosnia ori Franţa. Să câştigi puncte nu va fi deloc simplu", a mai afirmat selecţionerul.