Contractele pentru realizarea autostrăzii Timişoara-Arad (32 km) şi a centurii ocolitoare Arad (12 km) ar putea fi reziliate, având în vedere că deşi proiectele au fost începute în ianuarie 2009, respectiv aprilie 2009, stadiul lucrărilor este de doar 7-10%, deşi construtorii au primit anul trecut în avans prima tranşă de bani, potrivit declaraţiilor lui Radu Berceanu, ministrul transporturilor.
Altfel spus, întârzierile la Timişoara-Arad sunt de şase luni, iar la centura Arad de nouă luni, ambele proiecte fiind pe coridorul IV paneuropean de transport şi sunt finanţate cu banii de la Banca Europeană de Investiţii şi fonduri ale UE.
Autostrada Timişoara-Arad este realizată de consorţiul format din companiile FCC Construction (Spania) şi Astaldi (Italia), în timp ce varianta ocolitoare a centurii Arad este construită de consorţiul FCC Construction (Spania) şi Porr Technobau (Austria). Ambele proiecte au ca termen de finalizare jumătatea anului 2011.
Berceanu le-a atras atenţia constructorilor autostrăzii Timişoara-Arad într-o vizită la şantier că au trecut 400 de zile din termenul de 720 de zile şi că ar trebui să lucreze şi noaptea, pentru a recupera timpul pierdut.
Constructorii au justificat întârzierile prin faptul că nu au primit autorizaţiile de construcţie şi nu au fost făcute exproprierile la terenuri. "Unde am dat terenul nu s-a făcut nimic. Sunt convins că avem probleme, mai ales legate de bani, dar nu o să expropriez tot ceea ce trebuie pentru lucrare cu foarte mulţi bani şi să nu expropriez şi în altă parte. Atunci, expropriez unde începe lucrarea, peste şase luni mai expropriez undeva, că nu am atâţia bani să expropriez tot. Dacă puteţi să lucraţi în condiţiile acestea, sunteţi bineveniţi, dacă nu, atunci puteţi să nu mai veniţi la licitaţii", le-a spus Berceanu constructorilor.
Valoarea contractului de realizare a autostrăzi