Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dana Baciu a asistat la naşterea a mii de copii

Publicat in Adevarul, vineri 18 iunie 2010 ·

Lucrează de peste 20 de ani ca asistentă de obstetrică şi a asistat la naşterea a mii de bebeluşi. Este fericită când aude mămici cum le spun copiilor, pe stradă, că ea este cea care i-a moşit.

Dana mărturiseşte că meseria de asistentă i-a fost parcă predestinată de la naştere. „Încă din perioada de grădiniţă jucam rolurile ori de fetiţă murdară, care trebuie să ajungă la cabinetul medical, ori doctoriţa care tratează”, îşi aminteşte Dana.

În copilărie a practicat sport de performanţă şi spera să ajungă o mare campioană.

„Am fost campioană judeţeană la atletism în 1978 şi asta mi-a dat atunci un motiv de a spera că voi face carieră în acest sport. Nu m-au lăsat părinţii să merg mai departe. Au vrut să vin la Liceul economic sau la Hasdeu, care erau şi atunci de un mare nivel de pregătire”, spune Dana Baciu.

Adolescenta din Vintilă Vodă a ajuns la Liceul Sanitar, pe care l-a absolvit cu brio.

„După anul de stagiatură, am obţinut locul de muncă în Maternitate, prin concurs. Din 1989 sunt aici”, spune Dana. După terminarea liceului a urmat şi o postliceală sanitară, fiindcă „după Revoluţie nu ne mai erau recunoscute diplomele şi aveam doar calificare de soră medicală”.

Dana mărturiseşte că la început i-a fost greu. „În 1988, noua generaţie de cadre era greu acceptată, fiindcă era un an dificil, cu avorturile provocate, mult stres şi multă încordare. Am avut şi noroc, fiindcă am găsit colege cu experienţă foarte mare, care ne-au acceptat şi ne-au format. În 1993, am beneficiat şi de muncă în regim privat, la medicul Şuteu, unde am început să înţeleg enigma obstetricii. Foarte târziu am făcut sală de naşteri, după zece ani de muncă în maternitate”, îşi aminteşte şefa de la Maternitate, care are în subordine 22 de asistente, 11 infirmiere şi personalul de îngrijire.

Dana a moşit mii de copii iar primii au deja 18

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 57 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum 59 minute
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 37 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°