Doar 15 companii româneşti au atras în ultimii şase ani finanţări semnificative (de peste 10 mil. euro) de pe Bursă, prin IPO-uri sau majorări de capital, marea majoritate preferând să se împrumute de la bănci. Aceasta poate fi una dintre explicaţiile faptului că în ultimii doi ani sute de companii locale au intrat în insolvenţă, nemaiputând să-şi plătească ratele.

Calculele arată că în ultimii cinci ani (2005-2010) companiile româneşti au atras ceva mai mult de 600 mil. euro de pe Bursă prin oferte publice iniţiale de vânzare de acţiuni (IPO) şi majorări de capital cu aporturi în numerar din partea acţionarilor.

Aici nu au fost cuprinse majorările de capital realizate de companii unde acţionarul majoritar deţine peste 90% din capital, precum Artrom Slatina sau Alum Tulcea, care nu sunt relevante pentru conceptul de finanţare prin intermediul pieţei de capital, ci doar acele majorări de capital unde s-au înregistrat subscrieri masive din partea acţionarilor minoritari.

În comparaţie, de la finele lui 2004 până în aprilie 2010, soldul creditului neguvernamental acordat mediului privat a crescut cu circa 20 de miliarde de euro, relevând dependenţa companiilor locale de finanţarea bancară.

Pentru această situaţie se pot găsi numeroase explicaţii, cum ar fi extinderea agresivă a băncilor străine pe piaţa locală începând din 2004 şi simplitatea obţinerii de credite bancare (mai ales până în 2007), în comparaţie cu procedurile destul de complicate de parcurs în cazul ofertelor publice sau al majorărilor de capital.

În plus, lipsa de adâncime a pieţei de capital, care nu se poate baza pe o masă critică de investitori de genul fondurilor de pensii sau fondurilor mutuale, care să ofere intrări constante de capital, face ca intrările sau ieşirile fondurilor de investiţii străine să determine fluctuaţii puternice ale preţurilor, ceea ce poate crea