Teatrul Foarte Mic, Bucureşti Ca pe tine însuţi de Maria Manolescu Regia: Radu Apostol Scenografia: Adrian Cristea Muzica live: Bogdan Burlucianu (Bobo – Fără zahăr) Grafica: Daniel Bălănescu Montaj video: Bogdan Georgescu Cu: Mihai Gruia Sandu, Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu Practica actuală a dramaturgiei noi începe să se osifice – cărările tăiate acum un deceniu prin pădurea virgină şi ostilă a metaforei şi esopismului au devenit adevărate bulevarde, pe care se încolonează în marş tot mai mulţi adepţi şi practicieni convinşi ai realului, documentarului, noului, ai lui cu şi despre noi înşine. Singurul care metamorfozează planificat materialul, obţinut fie şi prin alchimia documentării, e Peca Ştefan, singura care converteşte „adăparea“ la real în discurs scenic critic şi problematizant e Gianina Cărbunariu, singurul care mixează textul, spaţiul de joc, actorii şi spectatorii într-un cocteil de intervenţie socială formatoare e Bogdan Georgescu. Exagerez, mai sînt şi alţii. Din păcate, însă, în viziunea cantitativ-calitativă, cu cît spaţiul dramaturgiei contemporane se extinde, cu atît ideile par să se asemene mai abitir. Probabil că de aceea Ca pe tine însuţi – text al Mariei Manolescu, în regia lui Radu Apostol – e o surpriză atît de plăcută: subiectul (viaţa oamenilor fără locuinţă din Bucureşti, dintre care trei sute mor în fiecare iarnă) e tentant pentru o abordare realistă, teribilistă, uşor melo, oricum, înduioşătoare şi, oricum, biciuitoare la adresa societăţii care-şi abandonează semenii, dar, în mod sigur şi asumat, nu asta se întîmplă la Teatrul Foarte Mic. Violenţa extremă este extrem de tăcută, spune Maria Manolescu, se ascunde în spatele cuvintelor, al gesturilor (de iraţională autoflagelare), al privirilor celorlalţi, al indiferenţei. Cel mai tandru lucru pe care i-l poţi spune celui de lîngă tine, e că nu contează pentru tine (acest „te