Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au terminat banii de compensate

Publicat in Adevarul, vineri 18 iunie 2010 ·

Farmaciile din judeţ au epuizat ieri banii din fondul suplimentat luna trecută. Bolnavii mai beneficiază încă zece zile de medicamente compensate, pentru că farmaciile au încredere în promisiunile Casei, însă nu ştiu ce vor face din 1 iulie.

Plafonul pentru întregul an, de 16 milioane de lei, destinat medicamentelor compensate şi gratuite din judeţul Bistriţa Năsăud a fost epuizat în primele patru luni. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a suplimentat, în mai, fondurile cu încă 6 milioane de lei, dar farmaciile n-au apucat decât să ia o gură scurtă de oxigen, pentru că ieri s-au terminat şi aceşti bani. Până la finele lunii, farmaciştii se mulţumesc cu promisiunea CJAS de o rectificare bugetară şi aşteptă încă deconturile restante de anul trecut.

Medicamentele se dau pe promisiuni

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din Bistriţa-Năsăud, Ionel Vasile, ultimele fonduri s-au cheltuit până ieri. „De ieri am intrat pe minus cu aproape 7.000 de lei. Nu mai sunt bani din ultimele suplimentări, iar pentru restul anului nici pe atât. Luna aceasta am primit banii de pe octombrie şi, după 25, aşteptăm şi pe cei din noiembrie, dar nu avem speranţe prea mari. Cu toate acestea, farmaciile din judeţ eliberează compensate până la sfârşitul lunii. Aşa ne-am înţeles cu cei de la Casă. Din 1 iulie, însă, nu ştim ce va urma", spune Vasile.

În farmacii, se dau doar medicamentele de pe stoc, iar speranţele de noi bani sunt şi mai reduse. „Avem plăţi restante de anul trecut şi pe tot anul acesta. Nu ştiu cât vom mai putea duce situaţia pentru că depozitele nu ne mai aşteaptă", spune Cornelia Petroaie, farmacist la „Analgetica", din Bistriţa. La sate, situaţia este şi mai critică. „Oamenii nu au bani nici să plătească un medicament compensat, ce să mai spunem de cele care trebuie să le plătească intergal? Sunt zile în care nu avem înca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 45 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 22 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°