Nu pot să înţeleg ce semnale morbide mi-a transmis universul. Scriitorul Jose Saramago, despre care am scris în ultimele mele două postări, a murit astăzi. Un scriitor minunat, un om lucid şi implicat social şi politic, de o adecvare la contemporaneitate cum rar întâlneşti, până la cei 88 de ani la care s-a stins din viaţă. Nevoit să plece din Portugalia natală, din cauza controversatului său roman “Evanghelia după Iisus Christos”, scriitorul a trăit în ultimii săi ani în vecina Spanie.
Am iubit romanele sale: “Omul duplicat”, “Eseu despre orbire”, “Eseu despre luciditate”. “Când ne naştem, când venim pe această lume, este ca şi cum am fi semnat un contract pentru tot restul vieţii noastre, dar vine o zi în care ajungem să ne întrebăm, Oare cine a semnat în numele nostru?” – aşa cum comisarul din “Eseu despre luciditate” îşi schimbă viaţa pentru că îşi aminteşte aceste cuvinte pe care le-a citit într-o carte, chiar dacă nu îşi mai aminteşte în care, aşa şi cei care îi citesc cărţile lui Saramago nu vor rămâne neschimbaţi. Cărţile lui fac parte dintre acelea care te determină să gândeşti.
Nu pot să înţeleg ce semnale morbide mi-a transmis universul. Scriitorul Jose Saramago, despre care am scris în ultimele mele două postări, a murit astăzi. Un scriitor minunat, un om lucid şi implicat social şi politic, de o adecvare la contemporaneitate cum rar întâlneşti, până la cei 88 de ani la care s-a stins din viaţă. Nevoit să plece din Portugalia natală, din cauza controversatului său roman “Evanghelia după Iisus Christos”, scriitorul a trăit în ultimii săi ani în vecina Spanie.
Am iubit romanele sale: “Omul duplicat”, “Eseu despre orbire”, “Eseu despre luciditate”. “Când ne naştem, când venim pe această lume, este ca şi cum am fi semnat un contract pentru tot restul vieţii noastre, dar vine o zi în care ajungem să ne întrebăm, Oare cine a semnat în num